Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical susținut, duminică, în compania formației CSM Râmnicu Vâlcea.
Golurile au fost marcate de Balauru ’45+1 (penalty) pentru CSM, respectiv Roman ’59 pentru Universitatea.
Pentru Universitatea Craiova au evoluat în prima repriză: Lung – Buleică, Barbu, Ciucă, Bușu, Costea, Prepeliță, Lopez, Gângioveanu, Bujor, Stoianof.
În repriza a doua au jucat: Hotoboc – Barbu, Gugu, Lopez, Ciucă, Surugiu, Ologu, Nicolae, Firțulescu, Dina, Roman (Gogoșoiu).
Nu au jucat Florin Costea, Dănănae, Ilie și Gargorov, toți acuzând unele probleme de sănătate.
Tehnicianul Nicolo Napoli a declarat că meciul de duminică a fost „un antrenament” pentru echipa sa: „Nu ne-a interesat rezultatul, venim după șapte zile de pregătire. Sunt mulțumit de această perioadă. Vom mai rămâne la Govora până marți, vor urma două zile libere, iar apoi vom pleca în Antalya. Sunt dezamăgit de cei doi jucători, de gestul lor. Erau jucători crescuți aici, nu ar fi trebuit să facă acest lucru. Mai avem nevoie de trei-patru jucători, vom vedea în perioada următoare pe ce posturi vom aduce”.
COMENTARIUL LIVE TEXT:
Min 90: Final de meci! Vâlcea și Craiova remizează 1-1, în primul lor amical din 2011!
Min 78: Hotoboc intervine bine la o minge trimisă cu capul din mijlocul careului de un atacant vâlcean
Min 77: Ciucă a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, însă Tufiși a respins
Min 74: Vâlcenii au scăpat spre poarta lui Hotoboc, dar Lopes a avut o intervenție salvatoare
Min 72: Bucuroaie bate o lovitură liberă de la marginea careului, însă mult peste poartă
Min 67: Jackie Nicolae este surprins în ofsaid
Min 59: GOL Craiova! După o combinație în careu, Roman a egalat cu un șut plasat!
Min 58: Roman șutează mult peste poartă din 16 metri
Min 48: Vâlcenii au recuperat un balon în careul Craiovei, dar Ganea a șutat pe lângă poartă din câțiva metri
Min 46: A început repriza secundă!
Min 45+1: Prima repriză s-a încheiat!
Min 45+1: GOL CSM! Balauru execută perfect lovitura de pedeapsă! 1-0 pentru Râmnicu Vâlcea
Min 45: Penalty pentru CSM! Ciucă îl faultează în careu pe Rădulescu
Min 44: Ocazie pentru Craiova! Lovitura liberă executată de Gângioveanu este cu greu respinsă de portarul vâlcenilor
Min 42: Centrarea lui Gângioveanu ajunge la David Lopes, dar lovitura de cap a brazilianului este reținută de Tufiși
Min 41: Partida a scăzut în viteză. Jucătorii se luptă cu troienele de zăpadă de pe teren
Min 34: aa David Lopes și Marius Mitu sunt avertizați după un nou conflict între jucătorii celor două echipe
Min 28: Meciul se încinge! Jucătorii celor două echipe sunt aproape de a se lua la bătaie, dar conflictul este stins de arbitrul întâlnirii
Min 28: Ocazie mare pentru Craiova! Stoianof recuperează balonul de la Dandea, driblează încă un fundaș al vâlcenilor, dar șutul său din interiorul careului trece peste poarta lui Tufiși
Min 27: Lovitura liberă executată de Prepeliță trece pe lângă poarta lui Tufiși
Min 25: Centrarea bună a lui Costea este respinsă de apărarea vâlcenilor
Min 21: Deși echipele au poftă de joc, balonul circulă foarte greu din cauza terenului impracticabil
Min 14: Stoianof primește o pasă bună și scapă de fundașii echipei vâlcene, dar șutul atacantului este reținut de Tufiși
Min 10: Gângioveanu recurge la un procedeu specific fotbalului pe plajă și reușește să ridice balonul suficient de mult pentru a șuta la poartă! Tufiși reține fără probleme
Min 5: Gazdele încearcă să amenințe poarta lui Lung jr. cu un șut, dar portarul este la postul său
Min 1: Balonul circulă cu greutate pe terenul acoperit de zăpadă
Min 1: A început partida!
Universitatea Craiova va disputa astăzi de la ora 15.00 primul amical din 2011 împotriva echipei din liga a 2-a, CSM Râmnicu Vâlcea. Meciul va avea loc la Râmnicu Vâlcea.
Anul a început tumultos, Victor Pițurcă fiind suspendat din funcția de manager general. Noul staff tehnic este alcătuit din Nicolo Napoli, Sandu Tăbârcă, George Biță, Silviu Lung și Gabriel Martinez.
Echipele de start
Universitatea Craiova: 21. Silviu Lung, 86. Buleică Alin, 13. Radu Barbu, 6. Ciucă Mădălin, 5. Bușu Sorin, 9. Mihai Costea, 30. Andrei Prepeliță (C), 3. David Lopes , 28. Cosmin Gângioveanu, 11. Vlad Bujor, 19. Ovidiu Stoianof
CSM Rm Vâlcea: 12. Robert Tufiși, 17. Răzvan Odoroabă, 4. Marian Posteucă, 23. Dandea Adrian, 3. Sandu Florin, 18. Vasile Constantin, 5. Marius Mitu (c), 14. George Roșca, 7. Adrian Ganea, 10. Dan Balauru, 11. Marius Rădulescu
După meci, Nicolo Napoli va comunica staffului de ce jucători mai are nevoie pentru a completa lotul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER